De ce ar trebui să Alegeţi un Membru SRED pentru Procedurile Endoscopice?
Membrii SRED sunt foarte bine pregătiţi pentru a efectua procedurile endoscopice necesare pentru dumneavoastră şi va asigură că sunteţi în mâini bune pe toate durata acestora. Medicii şi chirurgii care sunt membrii ai Societăţii Române de Endoscopie Digestivă (SRED) au pregătire înaltă în procedurile endoscopice ale tractului digestiv, incluzând endoscopie digestivă superioară (EDS), sigmoidoscopie flexibilă, colonoscopie, colangiopancreatografie retrogradă endoscopică (ERCP) şi ecoendoscopie (endoscopie ultrasonografică, EUS). Membrii SRED trec prin aplicaţii riguroase şi procese de screening şi sunt recunoscuţi de comunitatea medicală ca experţi în domeniul Gastroenterologiei şi Chirurgiei Gastroenterologice, cu pregătire avansată în procedurile endoscopice gastroenterologice.
Membrii SRED au dovezi ale pregătirii lor endoscopice riguroase. Societatea Română de Endoscopie Digestivă este singura societate medicală care cere documentele pregătirii speciale privind procedurile endoscopice gastroenterologice.
Membrii Activi SRED prezintă următoarele Standarde Riguroase:
1. Licenţă de liberă practică pe perioada nelimitată;
2. Absolvirea unei facultăţi acreditate de medicină şi completarea programului de rezidenţiat;
3. Evidenţa pregătirii în endoscopia gastroenterologică sub supravegherea gastroenterologilor sau chirurgilor în gastroenterologie – SRED este singura societate care care cere documentele acestei pregătiri;
4. În sfârşit, membrii activi SRED trebuie să dovedească competenţa profesională prin sponsori, de către cel puţin un membru care are cunostinţă de pregătirea endoscopică şi capacităţile persoanei care aplică pentru un loc în cadrul societăţii.
Fiţi siguri că medicul dumneavoastră se află în standardele înalte ale unui membru SRED.
Cum va colabora Medicul Dumneavoastră Endoscopist cu Medicul Dumneavoastră de Familie?
Medicii SRED lucrează de obicei cu medicii de familie. Medicul endoscopist la care apelaţi va comunica cu medicul de familie despre rezultatele procedurii endoscopice
urmată. Împreună vor determina care este cel mai bun tratament, noi consulturi şi când/dacă mai sunt nevoie alte proceduri endoscopice.
Este Medicul Dumneavoastră un Membru SRED? Întrebaţi
Faceţi cea mai bună alegere. Dacă aveţi nevoie de o procedură endoscopică, cereţi medicului dumneavoastră de familie să vă recomande un specialist în endoscopie gastroenterologică care este şi membru SRED. Membrii SRED sunt calificaţi să efectueze proceduri endoscopice gastroenterologice care vă sunt recomandate de către medicul de familie sau alţi medici şi să lucreze cu dumneavoastră şi medicul de familie în privinţa problemelor digestive.
Găsiţi un Endoscopist în Zona Dumneavoastră
SRED vă poate ajuta să găsiţi un endoscopist gastroenterologic în zona dumneavoastră. Vizitaţi site-ul SRED la www.sred.ro sau întrebaţi dacă medicul dumneavoastră este membru SRED.
Aveţi Nevoie de mai multe Informaţii despre Endoscopie şi Colonoscopie?
SRED oferă materiale adiţionale despre endoscopia gastroenterologică şi procedurile endoscopice inclusiv broşuri despre Endoscopia Digestivă Superioară, Echoendoscopie, ERCP, Sigmoidoscopie flexibilă şi Colonoscopie pe site-ul www.sred.ro precum şi alte informaţii utile despre sănătatea şi problemele digestive.
Sunt multe proceduri endoscopice folosite pentru diagnosticul şi tratamentul multor probleme şi patologii ale tractului digestiv.
Sunt incluse: Endoscopia Digestivă Superioară Echoendoscopie ERCP Sigmoidoscopie flexibilă Colonoscopie şi altele
Beneficiile Endoscopiei
Endoscopia constă în folosirea unui tub flexibil, numit endoscop, pentru a obţine o vizualizare de aproape în timp real al tubului digestiv. Endoscopia digestivă superioară (EDS) vizualizează mai întâi esofagul („pe unde trece mâncarea”), apoi stomacul şi duodenul (prima porţiune a intestinului subţire), pe când endoscopia digestivă inferioară (colonoscopia) vizualizează mai întâi rectul, apoi colonul (intestinul gros). Alte endoscoape speciale permit vizualizarea unor porţiuni din pancreas, ficat şi vezicula biliară.
Endoscopia este şi o tehnică avansată de tratament a patologiilor gastrointestinale. De exemplu, folosindu-se endoscopul s-au putut descoperi ulcere, cancere, polipi şi cauzele hemoragiilor interne. Prin endoscopie se pot obţine fragmente de ţesut (biopsii), zonele de stenoză pot fi dilatate şi hemoragiile active pot fi oprite. Polipii colonici pot fi rezecaţi, fapt ce previne apariţia cancerului de colon, asa cum a fost demonstrat.
Endoscopia se poate face uşor pe scară largă şi este bine tolerată de către pacienţi. Tehnica endoscopiei este foarte sigură, cu foarte puţine complicaţii, când este făcută de către un endoscopist cu experienţă, cum ar fi membrii Societăţii Române de Endoscopie Digestivă (SRED).
Caracteristicile Endoscopului
Endoscopul este un tub flexibil care se introduce în tubul digestiv pentru a vizualiza în interior; el are o porţiune de control care permite endoscopistului să manevreze vârful tubului într-o manieră precisă. În interiorul tubului se află piesele electronice necesare obţinerii imaginii, cabluri care permit controlul vârfului tubului şi canale care permit pasajul dispozitivelor pentru biopsii, oprirea hemoragiilor sau rezecţia polipilor. Endoscopul este un instrument complex dar durabil şi este sigur, chiar folosit în mii de proceduri.
Cum se Asigură Siguranţa Pacientului prin Pregătirea Endoscopului pentru fiecare Procedură
În toate ramurile medicinii şi chirurgiei, dispozitivele medicale complexe nu sunt aruncate dupa folosire ci sunt refolosite la următorii pacienţi. Procedura este foarte sigură, cât timp dispozitivul este bine pregătit înaintea fiecărei proceduri, ca să fie eliminat orice risc de infecţie transmisă între pacienţi.
Înaintea procedurii, un endoscop trebuie curăţat cu atenţie şi dezinfectat conform ghidurilor; acestea sunt aplicate de orice asociaţie care se ocupă cu endoscopia sau controlul infecţiilor. Paşii urmaţi în curăţarea şi dezinfectarea endoscopului sunt:
* Curăţarea mecanică Canalele pentru pasaj şi porţiunile exterioare ale endoscopului sunt spălate bine, şterse cu lichide speciale care conţin enzime şi periate cu instrumente speciale de curăţat. Studiile au arătat că aceşti paşi pot elimina virusuri cu potenţial periculos şi alţi microbi de pe endoscop. Totuşi, se mai fac si alte proceduri înainte ca endoscopul să fie considerat bun de utilizat.
* Testarea pentru scurgeri Endoscopul este testat pentru a fi siguri că nu există scurgeri în canalele sale interne. Acest lucru nu asigură doar performanţa maximă a acestuia, dar permite şi descoperirea unor defecte interne care pot deveni focar de infecţie în dispozitiv.
În ciuda structurii electronice complexe, endoscopul poate fi scufundat complet în lichid ca să poată fi testat pentru scurgeri.
* Folosirea dezinfectanţilor chimici După terminarea primilor paşi, endoscopul este scufundat continuu, pentru o perioadă de timp, cu una dintre substanţele chimice care distrug microorganismele responsabile de infecţii la oameni, inclusiv virusul HIV, virusurile hepatice şi bacteriile cu potenţial grav.
Există o varietate de compuşi chimici dezinfectanţi folosiţi pentru a obţine o dezinfecţie de grad înalt. Acest proces elimină toţi microbii cu excepţia unor microorganisme inactive numite spori. Totuşi, sporii nu se găsesc în mod normal pe endoscoape şi, dacă sunt prezenţi, nu afectează omul. Deşi majoritatea dezinfectanţilor au şi efect sterilizant (distrug toţi sporii), acest lucru necesită un timp mai lung de expunere, iar studiile au demonstrat că nu este necesar.
Cavitatea bucală, intestinul subţire, colonul şi rectul conţin milioane de bacterii inofensive. De aceea, imediat cum endoscopul atinge mucoasa acestor organe, nu mai este considerat steril. Scopul de a menţine un endoscop „steril” de la început şi până la sfârşit nu este realizabil, aşa că scopul este de a elimina de pe endoscop orice microbi cu potenţial grav, iar acest lucru se poate realiza cu dezinfectanţi chimici de bună calitate şi folosirea corectă a ghidurilor.
* Spălarea şi uscarea După expunerea la substanţe chimice dezinfectante, canalele endoscopului sunt inundate cu apă sterilă urmată de alcool şi apoi aer pentru a se usca şi a elimina orice umezeală ce poate deveni focar de creştere a bacteriilor luate din mediu. Endoscopul este apoi depozitat într-un cuier special pentru a-l menţine uscat şi necontaminat.
Eficienţa Ghidurilor de Curăţare
Implementarea ghidurilor de curăţare a endoscoapelor a avut ca efect o siguranţă record pentru endoscopii. Având în vedere multiplele beneficii ale endoscopiei, nu e de mirare că numărul de proceduri creşte de la an la an şi că endoscopia este de actualitate în tratamentul patologiilor digestive şi în strategiile de menţinere a sănătăţii. Firmele producătoare de endoscoape le îmbunătăţesc încontinuu pentru a asigura siguranţa pacienţilor.
Asigurarea calităţii şi antrenamentul
Orice departament unde se efectuează endoscopii gastrointestinale trebuie să aibă un program de calitate şi eficient pentru a se asigura o curăţare corectă a endoscoapelor. Acestea trebuie să conţină supervizare, antrenament şi revizuiri anuale ale competenţelor personalului implicat în proces, precum şi a sistemelor şi echipamentelor implicate, cu raportarea problemelor apărute.
De reţinut
Deoarece procedurile endoscopice permit medicilor să vadă în timp real imagini ale pereţilor tractului gastrointestinal în timpul efectuării acestora, tehnica oferă pacienţilor beneficii semnificative pentru diagnostic şi tratament, fiind în acelaşi timp minim invazivă.
6 întrebări care îţi pot salva viaţa (sau a altei persoane)
Testează-ţi cunoştinţele despre screening-ul cancerului de colon. Dacă consideri că răspunsul este adevărat, alege adevărat; dacă consideri că răspunsul este fals, alege fals.
1. Cancerul de colon este predominant o boală masculină, afectând mai mult bărbaţii decât femeile.
FALS. Cancerul colorectal afectează în număr egal atât bărbaţii cât şi femeile. Multe femei cred totuşi, că această boală apare doar la bărbaţi şi pot să ignore informaţii vitale legate de screening şi prevenire care le poate salva viaţa, spune Societatea Română de Endoscopie Digestivă.
2. Doar femeile peste 50 de ani care prezintă simptome sau risc ar trebui să facă screening pentru cancer de colon sau polipi.
FALS. Începând cu vârsta de 50 de ani, atât bărbaţii cât şi femeile ar trebui sa facă screening pentru cancerul colorectal CHIAR DACĂ NU PREZINTĂ SIMPTOME SAU RISC.
3. Un examen de screening pentru cancerul colorectal necesită, de obicei, internare peste noapte în spital.
FALS. O colonoscopie de screening pentru cancerul colorectal este aproape întotdeauna facută la pacienţii neinternaţi. Un sedativ moderat este folosit de obicei înaintea procedurii şi un tub flexibil şi subţire este introdus în rect pentru a vizualiza colonul. Testul este sigur şi procedura durează sub 45 de minute, de obicei.
4. Cancerul colorectal este a 3-a cauză de deces prin cancer.
ADEVĂRAT. După cancerul pulmonar, cel colorectal este a 3-a cauză de deces prin cancer. Anual sunt descoperite în România …………… cazuri noi, dintre care ……………….. mor din această cauză. Se estimează că screening-ul şi propria monitorizare salvează …………. cazuri pe an.
5. Testele folosite pentru screening-ul cancerului de colon includ: tuşeu rectal, testarea pentru sânge în scaun, sigmoidoscopie flexibilă şi colonoscopie.
ADEVĂRAT. Aceste teste sunt folosite pentru screening-ul cancerului de colon chiar înaintea apariţiei simptomelor. Discutaţi cu medicul dumneavoastră de familie care dintre teste este cel mai bun pentru dumneavoastră. Testele recomandate actual pentru screening sunt:
Începând cu 50 de ani, pentru ambele sexe:
* Un test pentru sângerare ocultă din scaun, anual (minim);
* O sigmoidoscopie flexibilă la fiecare 5 ani; sau,
* O colonoscopie completă la fiecare 10 ani.
*Important: este posibil să fiţi nevoiţi să incepeţi screening-ul periodic sub 50 de ani dacă aveţi rude de grad I cu cancer colorectal, polipi colonici sau colită ulcerativă.
6. Cancerul de colon se poate preveni frecvent. ADEVĂRAT. Cancerul de colon se poate preveni foarte uşor. Colonoscopia poate descoperi polipi (mici formaţiuni pe mucoasa colonului). Rezecţia acestor polipi (polipectomie) reduce considerabil riscul de a dezvolta cancer de colon în viitor.
De reţinut Societatea Română de Endoscopie Digestivă vă încurajează să vorbiţi cu medicul de familie despre screening-ul cancerului de colon iar persoanele peste 50 de ani să participe la screening. Dacă medicul de familie recomandă o colonoscopie, puteţi găsi un medic specializat în endoscopie gastroenterologică pe site-ul www.sred.ro.
Ce este o colonoscopie?
Colonoscopia permite medicului să examineze mucoasa intestinului gros (colon) pentru a găsi anomalii, prin introducerea unui tub flexibil şi subţire, gros cât un deget, în anus şi apoi în rect şi colon. Instrumentul se numeşte colonoscop, are propriile lentile şi sursă de lumină şi permite medicului să vadă imagini pe un monitor video.
De ce este colonoscopia recomandată?
Colonoscopia poate fi recomandată ca un test pentru screening-ul cancerului de colon. Cancerul colorectal este a 3-a cauză de deces prin cancer. Anual sunt descoperite în România …………… cazuri noi, dintre care ……………….. mor din această cauză. Se estimează că screening-ul şi propria monitorizare salvează …………. cazuri pe an. De asemenea se poate recomanda în caz de sângerări sau diaree cronică.
Ce pregătiri sunt necesare?
Medicul vă va spune ce restricţii alimentare aveţi şi ce metodă de curăţare veţi folosi. În general, pregătirea constă în limitarea alimentaţiei doar la lichide cu o zi înainte şi consumarea unei cantităţi mari de soluţie specială de curăţat sau laxative orale speciale. Colonul trebuie să fie curăţat complet pentru procedură pentru a fi corect examinat, aşa că urmaţi sfaturile medicului.
Pot să îmi continui medicaţia actuală?
Majoritatea medicamentelor pot fi continuate normal, dar unele pot interfera cu pregătirea colonului. Informaţi-vă medicul despre medicaţia actuală, în special aspirina, medicamentele pentru artrită, anticoagulante (heparină, trombostop), clopidogrel, insulină sau fier. De aemenea, menţionaţi ce alergii la medicamente aveţi.
Ce se întâmplă în timpul colonoscopiei?
Colonoscopia este bine tolerată şi rar cauzează dureri mari. Puteţi simţi o presiune, balonare sau crampe în timpul procedurii. De obicei, medicul vă dă un sedativ sau un analgezic pentru a vă relaxa şi a tolera mai bine orice disconfort. Vă veţi aşeza pe o parte sau pe spate în timp ce medicul avansează uşor cu colonoscopul în intestinul gros pentru a examina mucoasa. De asemenea, medicul examinează mucoasa când scoate colonoscopul. Procedura durează de obicei sub 45 de minute, deşi ar trebui să vă plănuiţi 2-3 ore pentru aşteptare, procedură şi recuperare. În unele cazuri, medicul nu poate introduce colonoscopul în tot colonul până la nivelul intestinului subţire. Medicul vă va sfătui în legătură cu alte teste adiţionale necesare.
Ce se întâmplă dacă la colonoscopie se găseşte ceva anormal?
Dacă medicul consideră că o anumită zonă necesită teste suplimentare, acesta poate introduce un instrument prin colonoscop pentru a obţine o biopsie (mici fragmente din mucoasă) pentru a fi analizată. Biopsiile sunt utile pentru o diagnostica o varietate mare de patologii, iar medicul va lua frecvent biopsii chiar dacă nu suspectează cancer. Dacă se face colonoscopie pentru a descoperi o sângerare, medicul poate controla sângerarea cu colonoscopul injectând medicamente, cauterizând (oprirea hemoragiei cu o sursă de caldură) sau folosind clipuri. Medicul poate descoperi polipi şi îi va rezeca, procedură care nu este dureroasă.
Ce sunt polipii şi de ce se rezecă?
Polipii sunt formaţiuni anormale ale mucoasei de obicei benigne (necanceroase). Ei variază în mărime, de la mici puncte până la caţiva centimetri. Medicul nu poate determina tot timpul dacă un polip este benign sau malign după aspectul extern, aşa că îl va rezeca pentru analiză. Deoarece cancerul începe sub formă de polip, rezecţia lor este o metodă importantă de a preveni cancerul colorectal.
Cum se rezecă polipii?
Medicul poate distruge polipul prin cauterizare sau prin rezecţie cu un fir de sârmă numit „ansă de polipectomie” sau cu intrumentele de biopsie. Medicul va folosi o tehnică numită „polipectomie” pentru a rezeca polipii mari. Medicul va trece „ansa de polipectomie” prin colonoscop şi va rezeca polipul cu ajutorul curentului electric. Nu ar trebui să simţiţi nici o durere în timpul rezecţiei.
Ce se întâmplă după colonoscopie?
Este posibil să fiţi monitorizaţi până efectul sedării trece. Este posibil să aveţi crampe sau balonare din cauza aerului introdus în timpul procedurii. Acestea vor trece repede prin eliminarea gazelor. Medicul vă va explica rezultatele procedurii, deşi e posibil să aşteptaţi rezultatele biopsiei. Dacă aţi luat sedative, cineva trebuie să vă conducă acasă şi să vă asiste. Chiar dacă sunteţi conştient după procedură, judecata şi reflexele pot fi modificate pe parcursul zilei. Ar trebui să puteţi mânca după procedură, dar medicul vă poate limita alimentaţia şi activităţile, mai ales după polipectomie. Veţi primi sfaturi în legătură cu asta.
Care sunt complicaţiile posibile după colonoscopie?
Colonoscopia şi polipectomia sunt în general proceduri sigure dacă sunt făcute de doctori cu experienţă. O posibilă complicaţie este perforaţia sau ruptura peretelui care necesită chirurgie. Sângerarea poate să apară la locul polipectomiei sau biopsiei, dar este minoră. Sângerarea se opreşte singură sau prin colonoscop, rar necesită tratament după. Unii pacienţi pot avea o reacţie adversă la sedative sau complicaţii ale bolilor de inimă sau plămâni. Deşi complicaţiile după colonoscopie sunt rare, este important să recunoaştem semnele precoce ale posibilelor complicaţii. Contactaţi-vă medicul în caz de dureri abdominale severe, febră şi frisoane sau rectoragii. Pot exista sângerări la câteva zile după procedură.
Ce este sigmoidoscopia flexibilă?
Sigmoidoscopia flexibilă permite medicului să examineze mucoasa rectului şi o porţiune din colon prin inserarea unui tub flexibil gros cât un deget prin anus şi să avanseze încet în rect şi colon.
Ce pregătire este necesară?
Medicul vă va spune ce metodă de curaţare să folosiţi. În general, pregătirea constă în două clisme înaintea procedurii, dar poate include laxative sau modificări alimentare în plus. Totuşi, în anumite situaţii, medicul vă poate sfătui să nu faceţi pregătiri speciale. Pentru că rectul şi partea de jos a colonului trebuie să fie complet curate pentru o procedură corectă, este important să urmaţi sfaturile medicului.
Pot să îmi continui medicaţia obişnuită?
Majoritatea medicaţiei se poate continua normal. Informaţi-vă medicul asupra acesteia. mai ales despre aspirină sau anticoagulante (trombostop, heparină) sau clopidogrel, precum şi ce alergii la medicamente aveţi.
La ce să mă aştept în timpul sigmoidoscopiei?
Sigmoidoscopia flexibilă este de obicei bine tolerată. Puteţi avea o senzaţie de presiune, balonare sau crampe în timpul procedurii. Veţi fi aşezaţi intr-o parte sau pe spate când medicul introduce sigmoidoscopul prin rect în colon. Când medicul scoate instrumentul, acesta va examina cu atenţie mucoasa colonului.
Ce se întamplă dacă se găseşte ceva anormal la sigmoidoscopia flexibilă?
Dacă medicul consideră că o anumită zonă necesită teste suplimentare, acesta poate obţine o biopsie (mici fragmente din mucoasă) pentru a fi analizată. Biopsiile sunt utile pentru a diagnostica o varietate mare de patologii, iar medicul va lua frecvent biopsii chiar dacă nu suspectează cancer. Obţinerea unei biopsii nu produce durere sau disconfort.
Dacă medicul descoperă polipi, poate lua o biopsie şi din ei. Polipii, care sunt creşteri anormale din mucoasă, variază ca mărime sau tip. Polipii „hiperplazici” nu necesită mereu rezecţie, dar cei „adenomatoşi” au un risc mic de a deveni cancerigeni. Medicul vă va cere o colonoscopie (o examinare completă a colonului) pentru a rezeca polipii largi sau alte adenoame mici.
Ce se întâmplă după o sigmoidoscopie flexibilă?
Medicul vă va explica rezultatele procedurii. Este posibil să aveţi crampe sau balonare din cauza aerului introdus în timpul procedurii. Acestea vor trece repede prin eliminarea gazelor. Ar trebui să puteţi mânca şi să reluaţi activitatea obişnuită după procedură, în cazul în care nu aţi fost sedat.
Care sunt complicaţiile posibile după sigmoidoscopia flexibilă?
Sigmoidoscopia flexibilă şi biopsia sunt în general proceduri sigure dacă sunt făcute de doctori cu experienţă. Complicaţiile sunt rare, dar este important să recunoaştem semnele precoce ale posibilelor complicaţii. Contactaţi-vă medicul în caz de dureri abdominale severe, febră şi frisoane sau rectoragii. Pot exista sângerări la câteva zile după procedură.
Ce este un polip colonic?
Polipii sunt formaţiuni (tumori noncanceroase) ce cresc pe mucoasa colonului. Aceştia pot apărea în mai multe locuri în tubul digestiv, dar sunt mai frecvenţi pe colon. Ei variază în mărime, de la jumătate de centimetru până la câţiva centimetri în diametru. Ei arată ca mici „cocoaşe” crescute pe mucoasa colonului şi se exteriorizează în lumen (cavitatea colonului). Uneori ei cresc pe un „picior” şi arată ca ciupercile. Unii polipi pot fi plaţi. Mulţi pacienţi prezintă câţiva polipi împrăştiaţi în diferite zone ale colonului. Unii polipi pot conţine mici zone canceroase, deşi majoritatea dintre ei, nu.
Cât de comuni sunt polipii colonici? Ce îi cauzează?
Polipii sunt foarte frecvenţi la adulţi, mai ales odată cu vârsta. Deşi sunt rari la pacienţii de 20 de ani, se estimează că pacienţii de 60 de ani au 25% şansă să aibă un polip. Nu ştim ce cauzează polipii. Unii experţi susţin că o dietă bogată în grăsimi şi săracă în fibre predispune la apariţia polipilor. Este posibil să existe şi un risc genetic de a-i face.
Care sunt riscurile cunoscute de a dezvolta polipi?
Cel mai mare risc de a dezvolta polipi este vârsta peste 50 de ani. Antecedentele de polipi colonici sau cancer de colon în familie cresc riscul de a-i dezvolta. De asemenea, pacienţii cu istoric personal de polipi colonici sau cancer de colon au risc mărit de a dezvolta polipi noi. În plus, există nişte polipi rari sau sindroame canceroase care apar în familie şi cresc riscul de a dezvolta polipi la vârste tinere.
Există tipuri diferite de polipi?
Există două tipuri de polipi: hiperplazici şi adenomatoşi. Polipul hiperplazic nu are risc de cancer. Cel adenomatos, totuşi, se crede că este precursorul (originea) majorităţii cancerelor de colon, deşi majoritatea lor nu devin niciodată canceroşi. Examinarea histologică a ţesuturilor la microscop este cea mai bună metodă de a diferenţia între cele două tipuri de polipi. Deşi este imposibil de determinat care dintre polipii adenomatoşi vor deveni cancere, polipii mari au risc mai mare de a deveni cancere şi cei mai mari (peste 3 cm) pot deja conţine zone de cancer. Pentru că doctorul nu poate fi sigur de tipul lui după aspect, el recomandă rezecţia tuturor polipilor la colonoscopie.
Cum se găsesc polipii?
Majoritatea polipilor nu prezintă simptome. Cei mari pot prezenta sânge în scaun, dar şi ei sunt de obicei asimptomatici. Aşadar, cea mai bună metodă de a detecta polipii este screening-ul persoanelor fără simptome. Alte tehnici de screening: testarea pentru sânge în scaun, sigmoidoscopie pentru treimea inferioară a colonului, sau un test radiologic cu clismă cu bariu sau colonoscopie virtuală. Dacă unul dintre teste găseşte sau suspectează polipi, doctorul va recomanda o colonoscopie pentru a-i rezeca. Deoarece colonoscopia este cea mai bună metodă de a detecta polipi, mulţi experţi recomandă acum colonoscopia ca metodă de screening ca să înlăture orice polip găsit în aceeaşi procedură.
Cum sunt rezecaţi polipii?
Majoritatea polipilor găsiţi la o colonoscopie pot fi rezecaţi în timpul procedurii. Sunt disponibile multe metode: majoritatea constă în rezecţia lor cu un instrument cu fir de sârmă şi/sau arderea bazei polipului cu curent electric. Aceasta se numeşte rezecţia polipilor. Pentru că mucoasa colonului nu este sensibilă la tăiere sau ardere, rezecţia nu produce disconfort. Polipii rezecaţi sunt examinaţi la microscop de un anatomopatolog care va determina tipul lui şi prezenţa vreunui cancer. Dacă polipul este mare sau are aspect neobişnuit este lăsat pentru o eventuală intervenţie chirurgicală; endoscopistul poate marca locul prin injectarea de cantităţi mici de cerneală de India sterilă sau cerneală neagră în peretele colonului. Acest proces se numeşte tatuaj endoscopic.
Care sunt riscurile rezecţiei de polipi?
Rezecţia de polipi (sau polipectomia) în timpul colonoscopiei este o rutină la pacienţii neinternaţi. Complicaţiile posibile, care sunt rare, includ sângerarea după polipectomie sau perforaţia (gaură sau ruptură) a colonului. Sângerarea din locul polipectomiei poate fi imediată sau întârziată câteva zile; sângerarea persistentă poate fi oprită aproape întotdeauna prin tratament la colonoscopie. Perforaţiile apar rar şi pot necesita chirurgie pentru a fi reparate.
Cât de des am nevoie de colonoscopie dacă am polipi rezecaţi?
Medicul va decide când este nevoie de următoarea colonoscopie. Aceasta depinde de mai mulţi factori, inclusiv numărul şi dimensiunea polipilor scoşi, tipul de polipi şi calitatea curăţării colonului în procedura precedentă. Calitatea curăţării afectează abilitatea medicului de a vedea suprafaţa colonului.
Dacă polipii erau mici şi s-a văzut toata suprafaţa colonului la colonoscopie, medicii în general recomandă o colonoscopie în 3-5 ani. Dacă aceasta nu arată alţi polipi, este posibil să nu mai fie nevoie de niciuna încă 5 ani.
Totuşi, dacă polipii erau mari şi plaţi, medicul poate recomanda un interval doar de câteva luni înaintea repetării colonoscopiei pentru a fi sigur că nu mai există polipi. Medicul va discuta aceste opţiuni cu dumneavoastră.
Vi s-a recomandat o ecoendoscopie care va ajuta medicul să descopere sau să trateze o boală.
Ce este ecoendoscopia?
Ultrasonografia endoscopică (ecoendoscopia) permite medicului să examineze mucoasa esofagului şi stomacului precum şi pereţii tractului gastrointestinal superior şi inferior. Tractul superior constă în esofag, stomac şi duoden; cel inferior include colonul şi rectul. Echoendoscopia mai este folosită în studiul organelor apropiate de tractul gastrointestinal, cum ar fi plămânii, ficatul, vezicula biliară şi pancreasul.
Endoscopiştii sunt specialişti bine pregătiţi care vă acceptă întrebările legate de experienţă şi pregătire. Endoscopistul va folosi un tub subţire şi flexibil numit endoscop care are un sistem de ultrasunete în miniatură încorporat. Medicul va introduce tubul prin gură sau anus în zona necesară examinării. Apoi va folosi ultrasunetele pentru a obţine imagini vizuale ale tubului digestiv.
De ce se face ecoendoscopia?
Ecoendoscopia se face pentru a avea mai multe informaţii decât alte teste imagistice, prin obţinerea de imagini detaliate ale tubului digestiv. Medicul poate folosi ecoendoscopia pentru a diagnostica anumite afecţiuni care se pot manifesta prin dureri abdominale sau scădere ponderală.
Echoendoscopia se mai foloseşte pentru a evalua anomalii cunoscute, cum ar fi leziuni sau proeminenţe care au fost găsite la o endoscopie anterioară sau văzute la radiografie sau tomografie computerizată (CT). Ecoendoscopia obţine imagini detaliate ale leziunilor sau proeminenţelor, care pot ajuta medicul să determine originea lor şi tratamentul adecvat. Se mai poate folosi pentru a descoperi afecţiuni ale pancreasului, căilor biliare şi veziculei biliare când alte teste sunt neconcluzive sau conflictuale.
De ce este folosită ecoendoscopia la pacienţii cu cancer?
Ecoendoscopia ajută medicul să determine extensia sau răspândirea anumitor cancere ale sistemului digestiv şi respirator. Ecoendoscopia permite vizualizarea profunzimii unei tumori, dacă aceasta s-a extins la glandele limfatice sau la structuri vitale învecinate cum ar fi vasele mari de sânge. La unii pacienţi, este folosită pentru a obţine biopsia unei leziuni sau tumori şi să determine tratamentul adecvat.
Cum să mă pregătesc pentru ecoendoscopie?
Pentru ecoendoscopia tubului digestiv superior trebuie să nu mâncaţi sau să beţi, de obicei cu 6 ore înainte de intervenţie. Medicul vă va spune când să incepeţi postul şi dacă să vă continuaţi medicaţia normală.
Pentru ecoendoscopia rectului şi a colonului, medicul vă va instrui să luaţi o soluţie de curăţat colonul sau să aveţi o dietă lichidiană combinată cu laxative sau clisme înainte de intervenţie. Procedura poate fi reprogramată dacă nu respectaţi instrucţiunile corect.
Cum rămâne cu medicaţia actuală şi alergiile?
Puteţi continua majoritatea medicaţiei în mod normal până în ziua procedurii. Informaţi-vă medicul despre aceasta şi despre eventualele alergii. Anticoagulantele (trombostop, heparină) şi clopidogrel pot fi modificate ca doză înainte de procedură. Şi insulina trebuie adaptată în această zi. În general, puteţi lua aspirină normal, precum şi antiinflamatoare nesteriodiene (ibuprofen, naproxen etc) înaintea procedurii. Discutaţi cu medicul în avans despre acestea.
Discutaţi cu medicul despre ce medicaţie trebuie să luaţi în dimineaţa procedurii şi luaţi-le doar pe cele esenţiale cu puţină apă.
Dacă sunteţi alergici la latex, informaţi-vă medicul. Aceşti pacienţi necesită frecvent echipament special şi este posibil să nu poată avea o procedură completă.
Am nevoie de antibiotice?
Antibioticele nu se dau în mod normal înainte sau după echoendoscopie. Totuşi, medicul poate prescrie antibiotice dacă aveţi ecoendoscopii speciale, cum ar fi extracţia lichidului dintr-o colecţie sau dintr-un chist prin ecoendoscopie.
Am nevoie de ajutor după intervenţie?
Dacă primiţi sedative, nu aveţi voie să conduceţi după procedură, chiar dacă nu vă simţiţi obosit. Ar trebui să vă ducă altcineva acasă. Ar trebui să plănuiţi să aveţi pe cineva cu dumneavoastră după procedură, pentru că sedativele modifică reflexele şi judecata pentru restul zilei.
La ce mă pot aştepta în timpul procedurii?
Procedura diferă între diverşi medici, dar pentru ecoendoscopia tubului digestiv superior unii endoscopişti folosesc înainte un spray cu anestezic local pentru gât. De obicei veţi primi sedative intravenos pentru a vă ajuta să vă relaxaţi. Vă veţi aşeza cel mai sigur pe partea stângă. După sedare, endoscopistul va introduce endoscopul cu ultrasunete prin gură, esofag, stomac până în duoden. Instrumentul nu împiedică respiraţia. Examinarea
durează sub 60 de minute, multe persoane nu îşi amintesc. Majoritatea pacienţilor o consideră uşor inconfortabilă şi mulţi adorm în timpul ei.
Ecoendoscopia tubului digestiv inferior poate fi adesea sigură şi confortabilă fără medicaţie, dar veţi primi un sedativ dacă examinarea va fi prelungită sau medicul va examina o suprafaţă mare a colonului. Veţi sta pe partea stângă cu spatele către medic. Majoritatea ecoendoscopiilor rectului durează sub 45 de minute. Trebui să ştiţi că dacă se face biopsie sau se drenează un chist, procedura va fi mai lungă şi poate dura până la 2 ore.
Ce se întâmplă după ecoendoscopie?
Dacă aţi primit sedative, veţi fi monitorizat în spaţiul de recuperare până dispar majoritatea efectelor acestora. Dacă faceţi ecoendoscopie superioară, gâtul poate fi iritat. Vă puteţi simţi balonat din cauza aerului şi apei introduse odată cu procedura.
Veţi putea mânca după ce părăsiţi spaţiul de recuperare, dacă nu cumva vi s-a spus contrariul.
Medicul vă poate comunica rezultatele preliminare ale procedurii, dar unele teste, cum ar fi biopsiile, pot dura câteva zile.
Care sunt complicaţiile posibile?
Deşi complicaţii pot să apară, ele sunt rare când medicii cu experienţă în ecoendoscopie fac intervenţia. Sângerarea poate să apară la locul biopsiei, dar este de obicei minimă şi rar necesită tratament. Puteţi avea gâtul iritat 1-2 zile.
Alte riscuri posibile dar rare includ: o reacţie la sedative, aspiraţia conţinutului gastric în plămâni, infecţii şi complicaţii ale bolilor cardiace şi pulmonare. O complicaţie majoră dar rară este perforaţia. Este o ruptură prin mucoasa intestinului care poate necesita chirurgie.
Posibilitatea complicaţiilor creşte dacă o biopsie este facută în cadrul ecoendoscopiei, inclusiv un risc crescut de pancreatită sau infecţie. Aceste riscuri trebuie comparate cu beneficiile aduse de procedură şi riscurile unor metode alternative pentru aceeaşi patologie.
Întrebări suplimentare?
Dacă aveţi întrebări despre nevoia dumneavoastră de ecoendoscopie, alternative la aceeaşi problemă, costul procedurii, moduri de plată şi asigurarea procedurii, nu ezitaţi să intrebaţi medicul sau asistenţii despre ele.
Ce este Endoscopia Digestivă Superioară (EDS)?
EDS permite examinarea de către medic a mucoasei tubului digestiv superior, ce include esofagul, stomacul şi duodenul (prima porţiune a intestinului subţire). Medicul va folosi un tub subţire şi flexibil numit endoscop, cu cameră şi sursă de lumină proprii şi va obţine imagini în timp real, proiectate pe un monitor. Se mai numeşte endoscopie gastrointestinală superioară, esofagogastroduodenoscopie sau panendoscopie.
În ce situații se recomandă efectuarea EDS?
EDS permite evaluarea unor simptome digestive de tipul durerilor epigastrice, greţurilor, vărsăturilor sau dificultăţilor de înghiţire. Poate fi cel mai bun test pentru obiectivarea hemoragiei digestive și stabilirea etiologiei acesteia. Are acuratețe superioară radiografiei în decelarea leziunilor inflamatorii, ulcerelor şi tumorilor de la nivelul tubului digestiv superior.
EDS permite medicului prelevarea de biopsii (mici fragmente de ţesut). Biopsia ajută medicul să facă diferențierea între o leziune benignă şi una malignă (cancer), dar are și alte indicații. Prin biopsie, se poate pune în evidență infecția cu Helicobacter pylori, bacteria care produce ulcer.
EDS este utilă și pentru tratarea unor probleme ale tubului digestiv superior. Medicul poate introduce în canalul de lucru al endoscopului diverse instrumente,în scop terapeutic. De exemplu, medicul poate dilata o zonă îngustată, poate rezeca polipi (de obicei benigni) sau poate trata sângerări de diverse cauze .
Ce pregătire este necesară?
Un stomac gol permite cea mai bună şi cea mai sigură investigare, aşa că se recomandă repaus alimentar și hidric timp de 6 ore anterior procedurii. Medicul vă va indica momentul inițierii repausului, în funcţie de programarea procedurii.
Menţionaţi medicului dacă sunteți sub tratament la momentul respectiv-numele și posologia medicamentelor sunt importante. Se pot recomanda stoparea temporară a terapiei sau modificarea dozelelor obişnuite. Discutaţi eventualele alergii medicamentoase, precum şi alte probleme de sănătate, cum ar fi boli de inimă sau plămâni.
Pot să îmi iau medicamentele actuale?
Majoritatea medicamentelor pot fi luate ca de obicei, dar unele pot interacţiona cu pregătirea examinării. Informaţi-vă medicul despre tipul terapiei, mai ales aspirină,clopidogrel, medicamente antiinflamatorii, anticoagulante (warfarină, heparină), insulină şi fier. Menţionaţi şi ce alergii medicamentoase aveţi.
Ce se întâmplă în timpul EDS?
Medicul foloseşte un spray anestezic local și/sau un sedativ pentru a vă relaxa. Vă veţi aşeza pe o parte, şi medicul va introduce endoscopul prin gură până în esofag, stomac şi duoden. Endoscopul nu împiedică respiraţia. Majoritatea pacienţilor consideră procedura uşor neplăcută. În cazul sedării, pacientul va adormi.
Ce se întâmplă după EDS?
Veţi fi monitorizat până trec efectele anestezicelor. Gâtul poate fi uşor iritat, şi vă puteţi simţi balonat din cauza aerului introdus în stomac în timpul investigației. Puteţi să mâncaţi după intervenţie, dacă medicul nu vă dă alte indicații.
Medicul vă va comunica rezultatul examinării, iar în cazul efectuării unei biopsii, vă va indica să reveniți pentru rezultat după o anumită perioadă de timp.
Dacă vi s-au administrat sedative, cineva va trebui să vă conducă acasă şi să vă supravegheze. Chiar dacă sunteţi vigili după procedură, raționamentul şi reflexele se pot modifica pe parcursul zilei.
Care sunt riscurile procedurii?
EDS este o manevră invazivă, prin urmare poate genera o serie de complicații-experiența medicului endoscopist poate însă limita frecvența incidentelor.
Sângerarea poate să apară în cursul unei biopsii sau a unei polipectomii, dar frecvent este limitată şi arareori necesită tratament. Perforaţia (ruptură sau fisură în peretele tubului digestiv) este rară, dar poate necesita intervenție chirurgicală ulterioară.
Unii pacienţi pot avea reacții adverse la sedative sau acutizări ale bolilor cronice.
Pacientul trebuie să fie informat cu privire la semnele precoce ce pot anunța apariția unei complicații postendoscopice. Se va contacta medicul curant, în caz de febră, durere progresivă în gât sau piept ,dureri abdominale, sângerări, scaune negre. Sângerările pot să apară şi după câteva zile.
Dacă aveţi nelămuriri legate de posibilele complicaţii, contactaţi-vă medicul imediat.
Ce este ERCP?
Colangio Pancreatografia Retrogradă Endoscopică (ERCP) este o tehnică specială folosită pentru studiul căilor biliare, ductului pancreatic şi veziculei biliare. Ductele sunt canale pentru drenaj; canalele de drenaj dinspre ficat se numesc căi biliare sau ducte biliare. Ductul pancreatic este canalul de drenaj din pancreas.
Cum se face ERCP-ul?
În timpul ERCPului, medicul va introduce un endoscop prin gură, esofag şi stomac până în duoden (prima parte a intestinului subţire). Endosocopul este un tub subţire şi flexibil care permite medicului să vadă în interiorul tubului digestiv. După ce medicul localizează deschiderea comună a ductului biliar şi a celui pancreatic – papila duodenală mare – va introduce prin canalul de lucru al endoscopului un tub îngust de plastic numit cateter,pe care îl va poziționa intraductal( la nivel biliar sau pancreatic, în funcție de patologie). Medicul va injecta o substanţă de contrast în ductul pancreatic sau biliar şi va face radiografii.
Ce pregătire este necesară?
Nu trebuie să mâncaţi cel puţin 6 ore anterior intervenției .Un repaus alimentar prelungit( repaus nocturn) este benefic, deoarece calitatea examinării depinde de gradul de evacuare a stomacului . Medicul vă va da instrucţiuni precise despre pregătire. Este indicat să discutați cu medicul despre medicaţia zilnică şi eventuale alergii la medicamente sau substanţe de contrast intravenoase. Deşi istoricul de alergii nu contraindică efectuarea ERCPului, el trebuie menționat, pentru a se evita administrarea acestor substanțe în timpul procedurii. Precizați dacă sunteți sub tratament cu aspirină, antiinflamatorii, anticoagulante (warfarină, heparină), clopidogrel sau insulină. Discutați istoricul medical ( probleme cu inima, plamânii, etc),deoarece poate complica intervenţia.
La ce să mă aştept în timpul ERCP-ului?
Medicul va folosi un spray anestezic local și/sau medicație sedativă,pentru a crește gradul de confort în timpul procedurii. Un medic anestezist va administra sedative, dacă procedura este lungă sau complicată. Unii pacienţi primesc antibiotice înaintea intervenției. Vă veţi aşeza cu faţa în jos pe masa de radiografie. Instrumentele nu împiedică respiraţia, dar ulterior puteţi simţi o senzaţie de balonare din cauza aerului introdus în timpul procedurii.
Care sunt posibilele complicaţii ale ERCP-ului?
ERCP-ul este o procedură bine tolerată atunci când este facută de medici cu experienţă şi pregătire în domeniu. Deşi pot apărea complicații ce necesită spitalizare/supraveghere, ele sunt destul de rare. Complicaţiile pot fi :pancreatita postERCP (inflamaţia pancreasului), infecţii, perforaţie de intestin sau sângerări. Unii pacienţi pot avea reacţii adverse la sedativele folosite. Uneori, procedura nu poate fi terminată din motive tehnice.
Riscurile variază în funcție de motivele pentru care se face procedura, de patologia decelată în timpul procedurii, de intervenţia terapeutică , dar și de problemele de sănătate asociate ale pacientului. Pacienţii cu ERCP terapeutic, cum ar fi eliminarea de pietre, au un risc mai mare de a face complicaţii decât pacienţii cu ERCP diagnostic. Medicul vă va expune riscurile înaintea procedurii.
La ce să mă aştept în timpul ERCP-ului?
Dacă se face ERCP la un pacient neinternat, acesta va fi monitorizat pâna la remiterea efectului anestezic. După efectuarea intervenției, puteţi simţi senzație de balonare sau gaze din cauza aerului introdus în timpul procedurii. Puteţi să mâncaţi, dacă medicul nu vă dă alte indicații.
Cineva va trebui să vă conducă acasă şi să vă supravegheze, în cazul în care ați beneficiat de sedare. Chiar dacă sunteţi vigili după procedură, raționamentul şi reflexele se pot modifica pe parcursul zilei.
Este posibil ca acest document informativ să nu răspundă unor nelamuriri/ întrebări. În acest caz, nu ezitați să cereți informații suplimentare medicului curant.
Ce este capsula endoscopică?
Capsula endoscopică permite medicului să examineze mucoasa porţiunii mijlocii a tubului digestiv- intestinul subţire, cu cele trei segmente ale sale: duoden, jejun și ileon. Medicul vă va da să înghiţiţi o cameră video de mărimea unei pastile. Camera are propria sursă de lumină şi face poze în intestinul subţire, în timp ce coboară către colon. Pozele sunt trimise către mici dispozitive de înregistrare, pe care le veţi purta pe corp.
Medicul poate vizualiza ulterior pozele , obținând astfel informaţii utile legate de intestinul subţire.
De ce se foloseşte capsula endoscopică?
Capsula endoscopică permite evaluarea intestinului subţire. Această porţiune a tubului digestiv nu poate fi investigată prin endoscopie digestivă superioară sau colonoscopie. Indicațiile de utilizare ale acestui dispozitiv sunt multiple: hemoragii digestive de cauză nedecelată, pentru căutarea unor leziuni cu potențial hemoragic( polipi, angiodisplazii), evaluarea extinderii unei boli inflamatorii intestinale( boala Crohn), evidențierea unor tumori, etc. Cea mai frecventă indicație a capsulei endoscopice rămâne căutarea unor surse de sângerare .
Fiind o metodă de investigație/diagnostic relativ nouă și scumpă, ea nu este accesibilă în toate unitățile spitalicesti. Vă puteți adresa însă celui mai apropiat centru dotat cu acest dispozitiv.
Cum mă pregătesc pentru procedură?
Un stomac gol permite cea mai bună şi cea mai sigură investigare, aşa că se recomandă repaus alimentar și hidric timp de 12 ore anterior procedurii. Medicul vă va indica momentul inițierii repausului, în funcţie de programarea procedurii.
Menţionaţi medicului dacă sunteți sub tratament la momentul respectiv-numele și posologia medicamentelor sunt importante. Se pot recomanda stoparea temporară a terapiei sau modificarea dozelelor obişnuite. Discutaţi eventualele alergii medicamentoase, precum şi alte probleme de sănătate, cum ar fi boli de inimă ( inclusiv pacemaker sau defibrillator) sau plămâni, boli inflamatorii intestinale, antecedente de ocluzie intestinală,antecedente de intervenții chirurgicale pe abdomen și aderențe secundare.
Medicul vă poate recomanda o pregătire specială pentru curăţarea intestinelor înaintea examinării.
La ce să mă aştept în timpul folosirii capsulei endoscopice?
Medicul vă va pregăti pentru examinare prin aplicarea unui senzor cu margini lipicioase (similar cu banda adezivă) la nivelul abdomenului. Capsula endoscopică, de mărimea unei pastile, este înghiţită şi trece natural prin tubul digestiv în timp ce transmite imagini video la un aparat de înregistrare, purtat la nivelul curelei timp de 8 ore. La finalul procedurii, medicul va intra in posesia aparatului de înregistrare și implicit a imaginilor surprinse în timpul investigației , spre a fi analizate/interpretate.
Majoritatea pacienţilor cataloghează testul ca fiind confortabil. Mărimea capsulei nu este deranjantă. Pe tot parcursul investigației, pâna la eliminarea capsulei, sunt contraindicate desfășurarea activității în vecinătatea unui câmp magnetic și/sau efectuarea unei rezonanțe magnetice nucleare .
Ce se întâmplă după terminarea procedurii?
Puteţi să beţi lichide după 2 ore şi să mâncaţi puțin după 4 ore de la inițierea procedurii, dacă nu cumva medicul vă va face alte recomandări. Trebuie să evitaţi activităţile fizice intense, precum alergatul sau săritul în timpul procedurii. În principiu, medicul vă va comunica rezultatele într-o săptămână; totuşi, interpretarea unor teste poate dura uneori mai mult.
Care sunt posibilele complicaţii ale capsulei endoscopice?
Deşi complicaţiile sunt posibile, ele sunt rare, atunci când testele sunt făcute de medici cu pregătire specifică și experienţă în domeniu. Cea mai redutabilă complicație este reprezentată de blocarea capsulei într-un segment îngust de tub digestiv, determinând ocluzie intestinală. Acest lucru se poate întâmpla în caz de inflamaţie, tumoră sau operaţii în antecedente. Este important să recunoaşteți rapid această complicație. Semnele ocluziei sunt: balonare neobişnuită, dureri abdominale, greţuri şi vărsături. Contactaţi imediat medicul în cazul apariției acestor simptome. Apariția febrei după efectuarea procedurii, a problemelor de deglutiție (înghiţire) sau a durerilor în piept impun deasemeni reevaluare medicală de urgență. Fiţi atenţi să nu deconectaţi prematur sistemul de înregistrare,deoarece riscați să pierdeți toate imaginile captate de dispozitiv.
Capsulaendoscopică se mai numeşte:
– Enteroscopie cu capsulă
– Endoscopie wireless cu capsulă
Capsula endoscopică permite examinarea intestinului subţire, segment greu accesibil altor metode endoscopice.
Ce este dilatarea esofagiană?
Dilatarea esofagiană este o procedură care permite medicului să dilate sau să lărgească o zonă îngustată a esofagului (tubul pe unde trece mâncarea din cavitatea bucală în stomac). Medicul poate folosi diverse metode pentru realizarea acestei proceduri. În funcție de particularitățile pacientului și tehnica folosită, medicul poate opta pentru sedare profundă în timpul manevrelor de dilatare sau pentru anestezie locală cu xilină la baza limbii.
De ce se face dilatarea esofagiană?
Cauza cea mai comună de îngustare sau constricţie a esofagului este fibrozarea acestuia, din cauza refluxului acid prelungit de la nivelul stomacului în esofagul distal, proces ce caracterizează boala de reflux gastroesofagiană. Pacienţii cu o porţiune îngustată au frecvent tulburări de deglutiție( înghiţire ); mâncarea „rămâne” în esofag, provocând dureri şi disconfort. Cauzele mai puțin frecvente de stenoze esofagiene ce necesită dilatație sunt următoarele: cancerul esofagian prin exces de ţesuturi, sclerozarea esofagului după tratament cu radioterapie sau o tulburare de motilitate a esofagului (a mişcărilor ce favorizează înaintarea mâncării în stomac).
Cum mă voi pregăti pentru această procedură?
Un stomac gol permite cea mai bună şi cea mai sigură investigare, aşa că se recomandă repaus alimentar și hidric timp de 6 ore anterior procedurii. Medicul vă va indica momentul inițierii repausului, în funcţie de programarea procedurii.
Menţionaţi medicului dacă sunteți sub tratament la momentul respectiv-numele și posologia medicamentelor sunt importante ( în special aspirină, anticoagulante sau clopidogrel). Se pot recomanda stoparea temporară a terapiei sau modificarea dozelelor obişnuite. Medicul vă va ghida în acest sens. Discutaţi eventualele alergii medicamentoase, precum şi alte probleme de sănătate, cum ar fi boli de inimă sau plămâni. De asemenea, menţionaţi medicului eventualele intervenţii stomatologice, recente sau programate, deoarece este posibil să aveţi nevoie de antibiotice înaintea dilatării esofagiene.
La ce să mă aştept în timpul dilatării esofagiene?
În funcție de particularitățile pacientului și tehnica folosită, medicul poate opta pentru sedare profundă în timpul manevrelor de dilatare sau pentru anestezie locală cu xilină la baza limbii.
Medicul va iniția procedura prin introducerea endoscopul prin gură până în esofag, stomac şi duoden. Endoscopul nu împiedică respiraţia. În acest moment, medicul decide dacă va folosi un balonaş pentru dilataţie sau dilatatori de plastic și fir ghid pentru a lărgi esofagul. Puteţi simţi o presiune uşoară în gât sau în piept în timpul procedurii. Medicul poate face radiografii în timpul procedurii de dilatare, pentru a verifica corectitudinea poziționării instrumentelor.
La ce să mă aştept după dilatarea esofagiană?
După realizarea dilatației, veţi fi monitorizat până trec efectele anestezicelor. Gâtul poate fi uşor iritat şi vă puteţi simţi balonat din cauza aerului introdus în stomac în timpul procedurii. Puteţi relua aportul hidric după intervenţie, dacă medicul nu vă dă alte indicații. Majoritatea pacienților vor relua alimentația a doua zi , conform recomandărilor medicului curant.
Dacă ați beneficiat de sedare profundă, veţi fi monitorizat în zona de recuperare până vă refaceți, iar cineva va trebui să vă conducă acasă şi să vă supravegheze. Nu aveți voie sa conduceți după procedură- chiar dacă sunteţi vigili, raționamentul şi reflexele se pot modifica pe parcursul zilei.
Care sunt potenţialele complicaţii ale dilatării esofagiene?
Deşi complicaţiile pot apărea chiar dacă procedura este efectuată corect, ele sunt rare, atunci când medicul beneficiază de pregătire specifică și experienţă în domeniu. Perforația este cea mai gravă complicație și definește ruptura completă a peretelui esofagian la un anumit nivel. Poate necesita intervenție chirurgicală în scop reparator. Sângerarea,o altă complicație a procedurii, apare mai frecvent, ca o consecință a unei rupturi limitate doar la mucoasă.De cele mai multe ori, este autolimitată și se oprește spontan. Nu trebuie omise reacțiile adverse minore la sedative.
Este important să recunoaşteţi rapid semnele posibilelor complicaţii. Dacă aveţi dureri în piept, febră, dificultăţi de respiraţie, sângerare sau scaun negru după procedură, anunţaţi imediat medicul.
Sunt necesare dilataţii repetate?
În funcţie de gradul şi de cauza îngustării esofagului, se va stabili necesitatea dilataţiilor repetate. Dilatarea treptată, în mai multe ședințe, permite o lărgire progresivă a lumenului esofagian și reduce riscul complicaţiilor. După dilatarea completă a îngustării, nu se indică repetarea intervenției în scop profilactic. Dacă îngustarea a fost cauzată de refluxul acid, se recomandă terapie antisecretorie , pentru a preveni recidiva. Medicul vă va sfătui suplimentar în acest caz.
Ce este BRGE?
Refluxul gastroesofagian apare atunci când conţinutul din stomac se întoarce în esofag, deoarece sfincterul dintre esofag şi stomac, numit sfincterul esofagian inferior sau cardia, nu se închide corect.
Care sunt simptomele BRGE?
Simptomele comune sunt arsuri în piept (pirozis) şi/sau regurgitaţie acidă. Pirozisul este o senzaţie de arsură simţită la nivelul sternului şi apare când conţinutul stomacului irită mucoasa esofagului. Regurgitaţia acidă este senzaţia de întoarcere a lichidului gastric din stomac până în gură. Simptome mai rare asociate cu BRGE includ dureri toracice de cauză noncardiacă, wheezing (respiraţie şuierătoare), gât iritat şi tuse.
Ce cauzează BRGE?
BRGE apare atunci când există un dezechilibru între mecanismele de apărare ale mucoasei esofagului şi factorii de agresiune, precum acidul gastric şi alte enzime şi sucuri digestive din stomac. De multe ori, bariera dintre esofag şi stomac este redusă prin slăbirea musculaturii sfincterului esofagian inferior sau prin prezenţa unei hernii hiatale,prin care o parte a stomacului herniază în torace. Herniile hiatale sunt comune ,dar nu toţi pacienţii cu această patologie au reflux. O altă cauză majoră de reflux este obezitatea, deoarece presiunea crescută din abdomen depăşeşte forța gravitațională. Sarcina, fumatul, excesul de alcool, cafeaua, sucurile de citrice, produsele pe bază de roşii, ciocolata, menta sau mâncărurile grase pot contribui deasemeni la apariţia simptomelor de reflux.
Cum se diagnostichează BRGE?
Când un pacient prezintă simptomele clasice ale bolii de reflux gastroesofagian, în special pirozis şi regurgitații acide,el beneficiază inițial de un diagnostic clinic,nefiind necesare teste adiţionale înaintea inițierii terapiei specifice. Dacă simptomele nu răspund la tratament, sau dacă pacientul asociază și alte simptome precum scăderea ponderală, dificultăţi de înghiţire sau hemoragie digestivă , teste adiţionale vor fi necesare.
Endoscopia digestivă superioară este o investigație specială ce presupune folosirea unui tub subţire și flexibil, cu cameră si sursă de lumină proprii, pentru examinarea esofagului, stomacului şi duodenului.Procedura se poate realiza în condiții de siguranță, cu anestezie locală și/sau cu sedare profundă . O endoscopie digestivă superioară permite medicului să examineze mucoasa esofagului şi să gasească semne sau leziuni ale unei BRGE complicate cu esofagită.În același timp explorator, se pot recolta și biopsii( fragmente de țesut ). Prelevarea de biopsii nu provoacă durere sau disconfort.
Un alt test util în diagnosticul BRGE este ph-metria, ce cuantifică aciditatea din esofag și corelează valorile obținute cu simptomele de reflux.Se poate realiza prin ataşarea unui senzor mic în esofag în timpul endoscopiei sau prin plasarea unei probe subţiri şi flexibile în esofag pentru 24 ore, timp în care conţinutul acid este cuantificat. Informaţia este transmisă unui mic dispozitiv de înregistrare, atașat la centura pacientului.
Radiografiile nu au niciun rol în evaluarea iniţială a indivizilor cu simptome de BRGE.
Cum se tratează BRGE?
Simptomele de reflux pot fi ameliorate/ anulate de o serie de măsuri igieno-dietetice, ce iși propun să ajusteze excesele alimentare sau stilurile de viaţă necorespunzătoare. Prin urmare, trebuie acționat pe factorii incriminați :
– cafea
– sucuri de citrice
– produse pe bază de roşii
– băuturi acidulate
– ciocolată
– mentă
– mâncăruri grase sau condimentate
– mâncatul înainte de culcare
– fumatul
– excesul de alcool
– excesul în greutate
Dormitul cu capul mai sus, la 30 °, pe o pernă mai înaltă, poate fi util în timpul nopții, prin diminuarea ratei de reflux acid.
Dacă simptomele persistă,se pot utiliza medicamente anti-acide.Această clasă terapeutică are un timp de acțiune relativ scurt şi de aceea are un rol limitat în tratarea refluxului acid. Antagoniştii receptorilor H2 de histamină (ranitidină, cimetidină, sau famotidină) reduc producţia de acid în stomac. Aceste medicamente funcţionează bine pentru simptomele moderate de reflux şi sunt destul de sigure, cu efecte secundare acceptabile.
Inhibitorii de pompă de protoni (omeprazol, lansomeprazol, pantoprazol, esomeprazol, sau rabeprazol) sunt foarte eficienți în tratamentul simptomelor refluxului. Ele blochează procesul final al producţiei de acid în stomac şi se iau de obicei de 1-2 ori pe zi înainte de masă. Pentru simptome frecvente, aceste medicamente sunt cele mai eficiente.
Prokineticele, sau medicaţia care stimulează activitatea musculară a stomacului şi esofagului, pot fi folosite uneori pentru tratamentul refluxului.
Chirurgia trebuie considerată la pacienţii cu BRGE documentat, care nu pot tolera medicamentele sau care au regurgitaţie persistentă, în ciuda terapiei. Dacă simptomele persistă în ciuda medicaţiei, o evaluare amănunţită trebuie făcută înainte de chirurgie. Chirurgia refluxului se numeşte fundoplicatură. În această procedură, dacă o hernie hiatală este prezentă, este eliminată şi o parte a stomacului este înfăşurată pe porţiunea inferioară a esofagului pentru a întări bariera dintre esofag şi stomac. Operaţia se face de obicei laparoscopic, pentru a se evita incizia completă a stomacului. Din cauza complexităţii chirurgiei, este important să găsiţi un chirurg dedicat, pentru a vă prezenta riscurile și beneficiile procedurii.
Când trebuie să merg la medic?
Se impune evaluare/reevaluare medicală imediată în caz de simptome de alarmă precum scădere ponderală inexplicabilă, tulburări de înghiţire sau hemoragie digestivă. Simptomele persistente, în ciuda tratamentului dietetic și medicamentos, necesită deasemeni reevaluare și completare de investigații . În plus, dacă folosiţi frecvent diverse medicamente pentru a reduce simptomele, este de preferat să beneficiați de evaluare și indicații medicale.
De reţinut
Boala de reflux gastroesofagian (BRGE) poate fi asociată cu hernia hiatală, obezitatea, sarcina, fumatul, excesul de alcool şi consumul unor alimente precum cafea, suc de citrice, produse pe bază de roşii, ciocolată, mentă sau alimente grase.
Ce este gastrostoma percutanată endoscopică (PEG)?
Gastrostoma percutanată endoscopică, pe scurt gastrostoma, este o procedură endoscopică, prin care un tub flexibil, cu rol în hrănirea pacientului, este amplasat prin peretele abdominal direct în stomac. Gastrostoma permite hrănirea, trecerea lichidelor şi medicamentelor direct în stomac , fără a mai trece prin gură şi esofag.
Cum se face gastrostoma?
Medicul va folosi un tub flexibil, cu cameră și sursă proprie de lumină, numit endoscop, pentru a ghida obţinerea unei mici incizii prin pielea de pe abdomen până în stomac. Procedura permite medicului să plaseze şi să fixeze un tub de hrănire direct în stomac. Pacienţii primesc de obicei sedare profunda intravenoasă în timpul procedurii ( manevre dureroase) și antibioterapie profilactică inițiată în ziua intervenției . Pacienţii pot fi externați în aceeași zi , dar se preferă prelungirea internării, în scopul monitorizării plăgii si a educării pacientului vis a vis de manipularea și utilizarea ulterioară a gastrostomei.
Cine are nevoie de gastrostomă?
Pacienţii cu dificultăţi de înghiţire, probleme de apetit sau patologii neurologice ( Parkinson) pot beneficia de această intervenţie.
Cum ar trebui să am grijă de tubul de gastrostomă?
Un bandaj va acoperi tubul imediat după procedură. Acesta este îndepartat în 1-2 zile. După aceea, va trebui să curăţaţi locul o dată pe zi cu sapun diluat cu apă şi să menţineţi locul uscat între curăţări. Nu este nevoie de nici un bandaj special sau acoperire.
Cum se face hrănirea? Mai pot să mănânc sau să beau?
Un lichid special pentru hrănire, precum şi lichidele obişnuite, se pot introduce prin tub. Dacă gastrostoma este facută pentru dificultăţi de înghiţire (după un accident vascular cerebral de exemplu), vor exista restricţii pentru alimentaţia orală. Deşi unii pacienți se pot alimenta orală după procedură, acest lucru trebuie discutat cu medicul.
Există complicaţii ale gastrostomei?
Gastrostoma este o metodă endoscopică invazivă, cu riscuri, ce comportă o serie de complicații. Pot apărea dureri la locul de inserție al tubului, scurgeri de conţinut gastric la acest nivel sau migrarea , cu funcţionare deficitară secundară a gastrostomei. Alte complicaţii posibile: infecţie la locul tubului, aspiraţie (inhalarea conţinutului gastric în plămâni), sângerare şi perforaţie . Medicul vă va descrie simptomele de alarmă, ce necesită reevaluare clinică.
Cât timp se ţin aceste tuburi? Cum se scot?
Tuburile de gastrostomă se pot ţine luni sau chiar ani de zile. Totuşi, datorită riscurilor de rupere sau obstrucție a acestora, poate fi necesară o înlocuire periodică. Medicul poate detașa tubul prin tracţiune fermă şi , în funcție de indicație, va relua procedura sau va monitoriza închiderea orificiului cutanat. Orificiile gastrostomelor se închid repede după scoaterea tubului, aşa că desprinderea accidental a tubului necesită reintervenție imediată.
Esofagul
Esofagul este un tub cu structură musculară complexă, ce conectează cavitatea bucală cu stomacul. La fiecare deglutiție ( înghiţire) , muşchii esofagieni se contractă şi împing mâncarea în stomac. În partea de jos a esofagului, o valvă (sfincterul esofagian inferior) se deschide fiziologic atunci când mâncarea sau băutura ajung la acest nivel, pentru a permite trecerea lor în stomac, sau în timpul vărsăturii sau eructaţiei (râgâieli).
Ce este testarea esofagiană, numită şi manometrie, şi de ce se face?
Manometria măsoară presiunile şi modelul de contracţie musculară a muşchilor esofagului. Anomaliile contracţiilor şi forţei musculaturii esofagului sau ale sfincterului din porţiunea inferioară a esofagului pot duce la dureri, arsuri în piept şi/sau dificultăţi de înghiţire. Manometria esofagiană este folosită pentru a diagnostica afecţiunile care provoacă aceste simptome.
Cum trebuie să mă pregătesc pentru manometrie?
Un stomac gol permite cea mai bună şi cea mai sigură investigare, aşa că se recomandă repaus alimentar și hidric timp de 6 ore anterior procedurii. Medicul vă va indica momentul inițierii repausului, în funcţie de programarea procedurii. Deorece multe medicamente modifică presiunile esofagiene şi contracţiile musculare naturale necesare înghiţirii, trebuie să menționați medicului dacă sunteți sub un anumit tratament la momentul respectiv. Medicul vă poate recomanda stoparea temporară a terapiei sau modificarea dozelor obișnuite.
La ce să mă aştept în timpul procedurii?
Vi se va aplica o cremă anestezică locală, în interiorul foselor nazale. Apoi, un tub subţire, flexibil şi lubrifiat va fi introdus în nas şi împins până în stomac în timp ce înghiţiţi apă, pentru a facilita procedura. O uşoară senzaţie de sufocare poată să apară când tubul trece prin gât. După poziționarea cateterului( tubului), veţi sta în şezut sau pe spate, iar tubul va fi conectat la un calculator. În timpul testării, este important să respiraţi încet şi fin, să rămâneţi calm şi să evitaţi înghiţitul, dacă nu vi se indică contrariul. Când tubul este scos uşor din esofag, calculatorul măsoară şi înregistrează presiunile din toate segmentele esofagului.
În timpul testului, puteţi simţi disconfort în nas şi/sau gât. Testul durează aproximativ 30 de minute şi rezultatele vor fi interpretate de către medic.
La ce să mă aştept după test?
După test, puteţi avea senzația de gât iritat , nas înfundat sau poate apărea o sângerare nazală minoră; toate aceste reacții se remit de obicei în câteva ore. Puteţi să mâncaţi normal, să reveniţi la activităţile zilnice şi să reluaţi medicaţia obişnuită, cu acordul medicului.
Care sunt riscurile posibile asociate manometriei endoscopice?
Ca în orice procedură medicală, există anumite riscuri. Deşi efectele secundare severe ale acestei proceduri sunt foarte rare, este posibil totuși să apară bătăi cardiace neregulate (palpitații ), aspiraţie (conţinutul gastric trece în esofag şi este aspirat în plămâni) sau perforaţie (gaură în esofag). În timpul introducerii, tubul poate fi introdus greşit în laringe și necesită repoziţionare. Beneficiile acestui test sunt net superioare riscurilor ce derivă din caracterul invaziv al procedurii.
Ce se întâmplă dacă tubul nu poate trece?
În unele situaţii( deviații de sept, fracturi nazale cu sudare deficitară), pentru introducerea corectă a tubului este nevoie de pasaj prin cavitatea bucală sau de un endoscop (procedură care foloseşte un tub flexibil şi subţire cu sursă de lumină). Medicul va identifica metoda optimă de introducere a cateterului.
Ce este diverticuloza?
Diverticuloza este o afecţiune ce definește formarea de mici buzunare( săculeți) în mucoasa sau peretele oricărei porţiuni a tubului digestiv. Aceste buzunare apar atunci când stratul interior al tubului digestiv este împins spre punctele slabe ale stratului exterior. Un singur buzunar se numeşte diverticul. Buzunarele diverticulozei sunt localizate mai frecvent în porţiunea inferioară a intestinului gros (colon). Unele persoane pot avea doar câţiva diverticuli în porţiunea stângă a colonului, iar alții pot prezenta o afectare globală, în toate segmentele colonului.
Cine face diverticuloză?
Diverticuloza este o patologie frecventă, care afectează jumătate din persoanele de peste 60 de ani şi aproape toata poulația ce depășește vârsta de 80 de ani. Odată cu vârsta, diverticulii devin mai proeminenţi. Diverticuloza este neobişnuită la pacienţii sub 40 de ani.
Ce cauzează diverticuloza?
Pentru că diverticuloza este rară în zone ale lumii cu alimentaţie bogată în fibre şi cereale, fructe şi legume, majoritatea doctorilor cred că aceasta apare datorită consumului redus de fibre. O dietă săracă în fibre duce la constipaţie, cu creştere de presiune în tubul digestiv și compresie pe peretele colonului în timpul mişcărilor acestuia.Combinaţia de presiune şi compresie de-a lungul timpului duce la diverticuloză.
Care sunt simptomele diverticulozei?
Majoritatea pacienților cu diverticuloză sunt diagnosticați accidental, deoarece sunt asimptomatici. Unele persoane pot avea balonări, crampe abdominale sau constipaţie, datorită dificultăţii de trecere a conţinutul colonic prin regiunile afectate.
Cum se pune diagnosticul de diverticuloză?
Din cauza lipsei simptomelor, diverticuloza se diagnostichează frecvent accidental, la o examinare colonoscopică din cadrul screeningului pentru cancer colo-rectal sau pentru diverse acuze subiective . Gastroenterologii pot vizualiza direct diverticulii din colon, folosind un tub flexibil şi subţire , cu cameră și sursă de lumină proprii, introdus prin rect. Diverticuloza se poate vedea şi în alte teste de imagistică, cum ar fi computer tomograf (CT) sau tranzit baritat.
Care este tratamentul diverticulozei?
Odată apăruţi, ei nu mai dispar. Din fericire, majoritatea pacienţilor nu au simptome şi nu necesită tratament. Când apar dureri abdominale, balonări sau constipaţie, medicul poate recomanda o dietă bogată în fibre pentru a stimula tranzitul. Sunt recomandate 20-35 g de fibre zilnic, dar multe persoane consumă doar jumătate. Cea mai uşoară metodă de creştere a dozei zilnice de fibre necesare este prin suplimentarea consumului de fructe, legume şi cereale. Merele, perele, broccoli, morcovii, varza, fasolea şi păstăile sunt doar câteva exemple de alimente bogate în fibre. Ca alternativă, medicul poate recomanda un supliment alimentar cu fibre precum psilium, metilceluloză ,etc. Aceste produse sunt prezente în multe forme, inclusiv tablete, pudre sau napolitane. Suplimentele cu fibre reduc spasmul din colon, prin urmare reduc simptomatologia dureroasă.
Există complicaţii ale diverticulozei?
În evoluție, pot apărea o serie de complicații precum inflamaţie, infecţie, sângerare sau ocluzie intestinală. Din fericire, diverticuloza nu produce cancer.
Diverticulita definește inflamarea acestor dilatații sacciforme( buzunare). Se poate manifesta prin dureri abdominale, apărare la palpare şi febră. Mai poate asocia greţuri, vărsături, tremor, frisoane sau constipaţie. Medicul poate recomanda efectuarea unui CT pentru a confirma o diverticulită. Cauzele minore de infecţie sunt tratate cu antibiotice orale şi nu necesită internare în spital. Netratată, diverticulita poate produce colecţii de puroi (numite abcese) la exteriorul colonului sau o infecţie generalizată prin perforarea diverticulului, numită peritonită. Abcesele sunt puse în evidență imagistic, prin CT, necesită internare, tratament antibiotic intravenos şi posibil drenaj percutanat/laparoscopic. Episoade repetate de diverticulită pot necesita chirurgie pentru a rezeca porţiunea afectată a colonului.
Sângerarea apare de obicei dintr-un singur diverticul şi se numeşte sângerare diverticulară. Aceasta este cea mai frecventă cauză de sângerare colonică la pacienţii peste 40 de ani şi se prezintă sub formă de exteriorizare de sânge roşu sau roşu închis prin rect. Majoritatea sângerărilor colonice se opresc singure; în caz contrar, o colonoscopie poate fi necesară pentru evaluare și intervenție terapeutică. Dacă sângerarea este severă şi persistentă, se recomandă spitalizare pentru administrare de sânge sau alte lichide intravenoase.Atunci când hemostaza endoscopică este ineficientă, se recomandă intervenția cirurgicală.
Ocluzia intestinală poate apărea după episoade repetate de diverticulită. În acest caz, chirurgia poate fi necesară pentru a rezeca porţiunea respectivă de colon și pentru a restabili tranzitul intestinal.
Care sunt posibilele cauze ale hemoragiilor digestive inferioare minore?
- Hemoroizi
- Fisuri anale
- Proctită (inflamaţia rectului)
- Polipi
- Cancer de colorectal sau anal
- Ulcere rectale
Înţelegerea hemoragiilor anale minore
Hemoragiile digestive inferioare minore constă în prezența câtorva picături de sânge roşu în scaun, pe hârtia igienică sau pe vasul de toaletă. Sângerarea continuă , în cantităţi mari , ce determină apariția unor scaune de culoare neagră, roşu închis sau ca păcura, poate fi determinată de alte cauze, nediscutate în acest material.
Sângerările minore de la nivelul tubului digestiv inferior trebuie tratate cu seriozitate, deoarece cauzele și indicele de gravitate pot varia, iar un diagnostic corect și precoce poate asigura un prognostic excelent . Sângerările, minore sau nu, pot fi un simptom al cancerului de colon, un tip de cancer vindecabil, dacă este diagnosticat la timp.
Ce sunt hemoroizii?
Hemoroizii sunt vase de sânge inflamate, în anus şi rect ,care se măresc datorită presiunilor crescute, asemănătoare cu venele varicoase de pe picioare. Hemoroizii pot fi interni (în anus) sau externi (pe pielea din jurul anusului). Ei sunt cea mai frecventă cauză de hemoragii minore, şi nu se asociază de obicei cu dureri. Sângerarea din hemoroizi apare de obicei odată cu scaunul și poate să păteze hârtia igienică. Cauza exactă a hemoragiei din hemoroizi nu este cunoscută, dar este frecvent asociată cu constipaţia, diareea,statul prelungit în șezut, obezitatea, antrenamentul cu greutăţi şi sarcina. Hemoroizii pot avea agregare familială. De asemenea, sunt mai frecvenţi odată cu înaintarea în vârstă. Din fericire, deși este o boală frecventă , ea nu duce la apariţia cancerului.
Cum se tratează hemoroizii?
Tratamentul medical include tratamentul unei eventuale constipaţii, băi calde şi creme fără prescripţie medicală sau supozitoare cu hidrocortizon. Dacă tratamentul medical eşuează, există şi alte metode de a reduce sau elimina hemoroizii interni. Fiecare metodă variază în rata de succes, riscuri şi timpul necesar vindecării. Medicul vă va prezenta toate opțiunile posibile. Ligatura cu benzi elastice este cea mai comună procedură. Ea constă în plasarea de benzi elastice la baza hemoroiziilor interni pentru a opri irigaţia lor cu sânge. Acest lucru reduce dimensiunea hemoizilor, iar în câteva zile atât hemoroidul cât şi banda elastică se vor detașa și se vor elimina odată cu scaunul. După această procedură, pot apărea dureri, sângerare sau infecţie. Medicul poate prescrie, preventiv, medicamente împotriva durerii şi laxative. Se impune reevaluare medicală, în cazul apariției acestor complicații. Coagularea (cu infraroşu sau laser) sau scleroterapia (injectarea de medicamente direct în hemoroid) pot deasemeni reprezenta opțiuni terapeutice. Chirurgia hemoroizilor va fi recomandată pacienților cu simptomatologie severă și persistentă, la care metodele endoscopice au eșuat.
Ce sunt fisurile anale?
Rupturile în mucoasa anusului se numesc fisuri anale. Apar datorită constipaţiei şi eliminării de scaune dure, dar pot fi cauzate şi de diaree sau inflamaţie în anus. Pe lângă sângerarea din rect, fisurile anale mai pot cauza dureri mari în timpul sau după defecație ( eliminarea de scaun). Majoritatea fisurilor se tratează uşor, cu suplimente alimentare cu fibre, cu laxative (dacă factorul etiologic este constipația) şi băi calde. Medicul poate prescrie deasemeni o cremă pentru a calma zona inflamată. Tratamentele de relaxare a musculaturii din jurul anusului (sfincterelor) sau chirurgia reprezintă opțiuni de rezervă, la pacienții ce nu răspund la tratamentul medical.
Ce este proctita?
Proctita este inflamaţia mucoasei rectului. Poate fi cauzată de radioterapie pentru diferite cancere, medicamente, infecţii sau de o boală inflamatorie intestinală. Se manifestă prin senzaţie de evacuare incompletă după scaun sau nevoi urgente de a merge la toaletă. Pot fi însoțite de scaune cu mucus, sângerări anale şi dureri în anus sau rect. Tratamentul depinde de cauză. Medicul vă va propune cea mai bună variantă.
Ce sunt polipii colonici?
Polipii sunt formaţiuni benigne, localizate pe mucoasa colonului. Deşi de cele mai multe ori nu cauzează simptome, unii polipi din colonul inferior sau rect pot sângera. Este important să se îndepărteze toți polipii, deoarece, în timp, unii dintre ei pot deveni cancerigeni .
Ce este cancerul de colon?
Cancerul de colon este cancerul intestinului gros. Afectează femeile şi bărbaţii de orice etnie şi este a doua cauză de deces prin cancer. Din fericire, are o rată de dezvoltare lentă şi este complet vindecabil, dacă este diagnosticat la timp, într-un stadiu incipient. Majoritatea cancerelor de colon apar prin transformarea polipilor colonici. Aşadar, rezecţia polipilor colonici reduce riscul de cancer de colon. Cancerul anal este mai rar ,dar vindecabil dacă este descoperit din timp.
Ce sunt ulcerele rectale?
Ulcerul rectal solitar reprezintă o patologie rară la ambele sexe, ce este asociată cu constipaţia cronică şi eforturi mari de defecație. În această situaţie, o zonă a rectului (de obicei apare un singur ulcer) se ulcerează ,rezultând sânge şi mucus în scaun. Tratamentul impune suplimente alimentare cu fibre pentru a reduce constipaţia. Chirurgia poate reprezenta o opțiune la cei cu simptomatologie persistentă.
Cum se evaluează sângerările minore?
Medicul va face inițial o examinare vizuală, pentru a observa fisuri anale, cancere, hemoroizi externi, iar ulterior va utiliza examinarea digitală ( folosind mănuşă şi lubrifiant), pentru a simţi anomalii în canalul anal şi rect.
Investigațiile pot continua cu o sigmoidoscopie sau chiar colonoscopie- se va folosi un tub subțire și flexibil, cu cameră și sursă de lumină proprii, pentru evaluarea întregului cadru colic. Se poate opta pentru sedare.
Ce pot face pentru stoparea sângerărilor?
Acest lucru depinde de cauza sângerării. Ar trebui să întrebaţi medicul despre variante de prevenţie.
Ce este esofagul Barett?
Esofagul Barett este o afecțiune în care mucoasa esofagului se modifică, căpătând aspect similar mucoasei intestinului subţire. Această modificare apare de obicei la joncțiunea gastro-esofagiană.
Cea mai frecventă cauză a esofagului Barret este boala de reflux gastroesofagian (BRGE), ce produce inflamație cronică la nivelul mucoasei. Perioada de timp de la instalarea refluxului este direct proporțională cu riscul de apariție a Barretului, în timp ce frecvenţa şi intensitatea simptomelor BRGE nu constituie un factor de risc.
Deși majoritatea pacienților cu Barret nu vor dezvolta cancer esofagian, ei mențin un risc crescut pentru această afecțiune față de populația generală, motiv pentru care se recomandă o monitorizare atentă.
În prezent, diagnosticul de esofag Barett impune biopsierea zonei modificate de mucoasă.
Am risc de cancer esofagian?
Există două tipuri de cancer de esofag: cancer cu celule scuamoase şi adenocarcinom. Primul apare de obicei la fumători, la utilizatorii de produse cu tutun şi la alcoolici. Adenocarcinomul, pe de altă parte, apare la pacienţii cu BRGE și esofag Barret. Este mai frecvent la bărbaţii de rasă albă ,obezi. Medicii cred că majoritatea adenocarcinoamelor esofagiene apar pe fondul unui esofag Barett.
Ce test se face pentru esofagul Barett?
Medicul va recomanda efectuarea unei endoscopii digestive superioare. Această investigație presupune folosirea unui tub subţire şi flexibil numit endoscop, cu cameră şi sursă de lumină proprii, pentru obținerea unor imagini în timp real, proiectate pe un monitor. Dacă medicul suspectează un esofag Barett, el va recolta mici fragment de ţesut (biopsii) pentru a confirma diagnosticul.
Capsula endoscopică reprezintă o altă opțiune de vizualizare a esofagului. Medicul vă va da să înghiţiţi o cameră video de mărimea unei pastile. Camera are propria sursă de lumină şi face poze în tot tubul digestiv, în timp ce coboară către colon. Pozele sunt trimise către mici dispozitive de înregistrare, atașate de corpul pacientului. Ulterior, imaginile pot fi analizate și interpretate. Această metodă poate ridica suspiciunea unui esofag Barret, dar nu îl poate confirma, deorece nu permite prelevare de biopsii.
Prelevarea de biopsii din esofag este o metodă necesară diagnosticului, sigură, nedureroasă, ce comportă complicații rare. Rezultatul anatomopatologic va fi gata într-o perioadă variabilă de timp, în funcție de complexitatea prelucrării probei, gradul de adresabilitate către centrul de histpatologie, etc.
De ce trebuie făcut screening-ul esofagului Barett?
Esofagul Barett este de două ori mai frecvent la sexul masculin. Tinde să apară la bărbaţii caucazieni, de vârstă medie ,cu simptomatologie specifică BRGE, debutată de o lungă perioadă de timp. Nu există consens în ceea ce privește criteriile de monitorizare. Chiar şi la pacienţii cu simptomatologie tipică de reflux, esofagul Barett și adenocarcinomul sunt patologii rare. O primă recomandare ar fi screening-ul pacienţilor de peste 50 de ani ,cu arsuri semnificative, cu regurgitații, cu tratament continuu, pe o perioadă lunga de timp ( ani ). Dacă primul screening este negativ, se poate renunța la monitorizarea endoscopică ulterioară. Aceste recomandări sunt revizuite periodic de echipe de experți, prin urmare ele se pot modifica în timp. Se preferă stabilirea unei atitudini, în acord cu recomandările medicului endoscopist.
Cum se tratează esofagul Barett?
Medicamentele şi/sau chirurgia pot trata cu succes BRGE. Totuşi, niciuna dintre acestea nu reprezintă opțiuni de primă linie pentru esofagul Barett. Diagnosticarea unui Barett cu displazie ( leziune precanceroasă) recomandă abordare endoscopica, prin metode ce folosesc căldura (ablaţie prin radiofrecvenţă, ablaţie termică cu argon plasmă, coagulare sau coagulare multipolară), temperatura rece (crioterapie) sau lumină și substanţe chimice speciale (terapie fotodinamică).
Este necesar să discutaţi disponibilitatea şi eficienţa acestor tratamente cu gastroenterologul. Ele pot fi urmate de o serie de complicații- se fac studii în acest domeniu; Medicul este cel care stabilește indicația intervenției și gradul de risc individual al pacientului.
Ce este displazia?
Displazia este o condiţie precanceroasă, diagnosticată doar prin examinarea ţesutului biopsiat la microscop. Displazia se caracterizeză de către medicul anatomopatolog ca fiind de grad scăzut, moderat sau de grad înalt.
În cea de grad înalt, anomaliile sunt extinse şi există un model de creştere anormală al celulelor. În cea de grad redus, există schimbări anormale în celule, dar în mai puţin de jumătate, iar modelul de creştere celulară este încă normal.
Este recomandat ca orice diagnostic de displazie să fie confirmat de către 2 patologi dedicați, cu experiență în domeniu. Dacă se confirmă displazia, medicul poate recomanda monitorizare endoscopică frecventă, intervenție terapeutică endoscopică sau chirurgie clasică de esofag, în funcţie de gradul displaziei şi bolile asociate ale pacientului.
Dacă am esofag Barett, cât de des trebuie să fac endoscopie pentru a căuta o displazie?
Riscul de cancer esofagian la pacienţii cu esofag Barett este redus, de aproximativ 0,5% pe an. Aşadar, rețineți-esofagul Barett nu este sinonim cu cancerul. Diagnosticarea lui impune totuși monitorizare endoscopică. Ritmul de monitorizare și eventualele indicații terapeutice vor fi individualizate de către medicul curant, în funcție de rezultatul biopsiilor.
Care sunt paşii pregătirii colonului înaintea colonoscopiei?
Pregătirea colonoscopiei trebuie individualizată. Veţi primi instrucţiuni specifice. În general:
– Medicul vă va recomanda schimbarea alimentaţiei cu cel puţin o zi înaintea colonoscopiei. Se recomandă fierturi, ceaiuri şi sucuri de fructe.
– Trebuie să evitaţi deserturile gelatinoase şi lichidele de culoare mov sau roşu.
– Este important să evitaţi deshidratarea în timpul pregătirii. Beţi mai multe lichide decât de obicei.
– Medicul vă va spune exact cu cât timp înainte de procedură să nu mai beţi şi să nu mai mâncaţi nimic.
– Trebuie să menţionaţi medicului dacă sunteți sub tratament la momentul respectiv-numele și posologia medicamentelor sunt importante. Se pot recomanda stoparea temporară a terapiei sau modificarea dozelelor obişnuite.
De ce este importantă pregătirea?
Colonul trebuie să fie curat pentru a fi examinat complet și corect de către medic. Majoritatea pacienţilor consideră pregătirea cea mai dificilă parte a colonoscopiei.
Ce presupune pregătirea colonului?
Pregătirea colonului se poate face cu diverse substanțe- ele vor fi recomandate de catre medicul endoscopist, în funcție de experiența personală, patologia asociată a pacientului, vârsta și complianța acestuia.
De ce se recomandă o pregătire individualizată?
Bolile asociate și condițiile fiziologice particulare joacă un rol primordial în stabilirea tipului de pregătire. Comunicați medicului dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, dacă aveţi hipertensiune arterială, boli de inimă, plămâni, ficat sau rinichi, istoric de ocluzie intestinală sau alte intervenții chirurgicale. Alergiile medicamentoase trebuie deasemeni menționate. Alţi factori în determinarea tipului de pregătire sunt: ora examinării, preferinţele individuale şi costurile.
Care sunt efectele secundare frecvente ale pregătirii colonului?
Tipul şi severitatea efectelor secundare diferă. Ele variază în funcție de particularitățile pacientului, dar și de substanța utilizată. Unii pacienţi pot prezenta greţuri, vărsături, balonări sau dureri abdominale. Unele substanțe active pot induce insuficienţă renală, insuficienţă cardiacă sau convulsii, dar sunt rare. Medicul vă va explica posibilele efecte secundare ale pregătirii alese.
Înţelegerea pregătirii colonului înaintea colonoscopiei
Curățarea optimă a colonului asigură acuratețea investigației. Medicamentele destinate pregătirii produc diaree, golind colonul. Medicamentele se administrează oral, sub formă de lichide sau tablete. Alimentația va fi ajustată cu 24-48 de ore anterior procedurii.